Mersul cu metroul este, pentru mine, o adevărată delectare. Pe peron mă simt ca pe-o scenă. Uneori mă plimb de colo-colo ţanţoş ca un cocoş, alteori prijon vreun stîlp cu umărul, mîinile-n buzunare şi dreptul aruncat cruciş peste stîngul. Arunc ocheade deocheate după toate cucoanele trecute de 30 de ani de permanent sau privesc flegmatic spre ceilalţi masculi din jur, filez lumea. Iar cînd urc în vagonul de metrou, o fac cu inima uşoară şi zîmbetul pe buze. Ştiu că în metrou sînt mai în siguranţă, am spatele acoperit.  pentru că ştiu că ăla este teritoriul băieţilor de la Scorseze Security. Hai că-i ştiţi. Ăia mari şi răi, de seamănă cu Bruce Willis.

Ce-mi place mie la ei?

Căc u şepcile alea ale lor pot fi confundaţi lesne cu nişte lucrători pe şantier şi că la ce burţi au (să nu fim răi, unii doar), se integrează perfect în peisajul metrorexial, deci nu te violentează vizual înainte să te ia la cafteală.

Că unii dintre ei, bătrîni cu barba albă, te pot ajuta cu o vorbă din inimă şi-un sfat mustind de înţelepciune atunci cînd te părăseşte nevasta sau îi moare hamsteru’ lu fi-tu.

Că dacă eşti străin şi ai nevoie de indicaţii, cunosc toţi pe puţin trei limbi. Onomatopeice sau gestuale, just, dar e lucru ştiut că un semn face cît vreo 237,5 cuvinte.

Că în caz de ceva scandal – provocat de exemplu de nişte puştani emo recalcitranţi – poţi pune bază pe bodyguardul ăla din uşă care pare venit direct de la oi. Ştii sigur că unul ca ăsta ştie să te se bată, doar asta a făcut de mic copil, la  căminul cultural de la el din comună. E verde băiatul, e sănătos, a mîncat ozon pe pîine, nu ca leşinaţii ăia de la sală, îndopaţi cu steroizi şi cu batoane de proteine. Pantalonii îi atîrnă pe cur din cauza celor două perechi de testicule care, mă gîndesc, trebuie să atîrnă serios. Iar ciocatele din picioare sînt mult mai bune ca o pereche de bocanci, grei, butucănoşi şi cu vîrful bont, nu poţi face mai nimic cu ei. Şi ce dacă ţine tonfa în plasa de rafie? Soldaţii lui Napoleon aveau şi ei bastonul de mareşal în raniţă.

Îmi plac bodyguarzii Scorseze de la metrou. Sînt o Românie la scară mai mică, iar ziua în care Metrorex le-a dat pe mînă contractul de pază a fost una demnă de a sta alături de alte zile mari din istoria României, cum ar fi 23 august.

Acum pe serioaselea, un moş de la Scorseze mi-a tras una, azi-dimineaţă, fix în ţurloiu’ piciorului în care am tija. Din greşeală, zice el. Din tîmpenie, zic eu, pentru că tot culoaru’ era gol. Dar de, cine să se mai uite după tuta aia îmbrăcată în minijup de s-a urcat la Dristor..