Garda maghiară şi ultima dată când am fost mândru că sunt român (ep.2)

5 Aug, 2010 | De Valerian Ionescu | Categoria: România

Spuneam în episodul anterior că ultima dată când am fost mândru că sunt român a fost prin luna martie când conaţionalii mei din Ardeal s-au trezit din somnul neadevărului istoric şi au condamnat pornirile de şefi de plantaţie ale liderilor unguri din Harghita, Covasna şi Mureş. De atunci observam cum Plutonul Secuiesc(varianta românească a Gărzii Ungare) condus de şeful absolut de operaţiuni militare şi morale, Csibi Barna câştigă uşor teren. Nici nu anticipam că Fideszul va câştiga alegerile detaşat în Ungaria şi partidul extremist Jobbik, cel care a creat şi finanţat Garda Ungară va fi pe locul secund în inimile maghiarilor. Atunci a început să-mi treacă mândria de a fi român. Am vrut să fiu slovac, iar premierul Fico să mă reprezinte. A amendat imediat încercările de instigare ale noul guvern de la Budapesta, ba chiar a promulgat o lege prin care minoritarilor maghiari care vor cere cetăţenia dăruită atât de uşor de Orban şi ai săi li se va retrage cetăţenia slovacă. De la noi linişte. Puterea nu a comentat, nu a reacţionat decât timid atunci când era nevoie de un glas ferm care să dea încredere şi siguranţă, chiar şi minoritarilor unguri de la noi.
Mai mult. Când încă mai credeam că nu poate fi mai rău, ai noştri l-au ajutat pe Lazlo Tokes să ajungă vicepreşedintele Parlamentului European. Acelaşi Tokes care s-a folosit de o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţie care recunoştea legalitatea procedurii de proclamare a independenţei Kosovo pentru a cere şi el, autonomia Ţinutului Secuiesc. Cadru prielnic pentru Garda Ungară care a înaintat o cerere prin care pretinde schimbarea unei străzi care poartă numele de Mihai Eminescu pentru că marele nostru poet naţional ar fi, în opinia lor, xenofob. Nici măcar nu m-a mirat. Csibi Barna avea postat pe blogul său de mai multe luni un material care se poate găsi şi pe youtube prin care încearcă să demonstreze prin intermediul unor versuri din Scrisoarea a III –a că Emineascu ura ungurii. Lăsând la o parte licenţa poetică, versurile nici măcar nu fac referire la maghiari.

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpînă şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stîrpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încît fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bîlbîiţi cu gura strîmbă sunt stăpînii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!

Leave Comment