Imagini din România reală. Podurile de la Cernavodă – III
31 Aug, 2010 | De Andreea Sava | Categoria: România
Oricum, reprezentanţii SNCFR sunt acoperiţi pentru că Guvernul a stabilit că podurile nu au importanţă strategică.
Doar o pancardă veche şi ruginită, pe care abia se mai desluşeşte „Obiectiv sub incidenţă militară”, mai aminteşte de vremurile în care aceste poduri erau considerate la fel de importante ca vilele RAAPPS-ului din Primăverii, sau ca vilele de protocol de la Neptun, Scroviştea sau ca hotelul de la Snagov.
Dar să lăsăm la o parte podurile noi de la Cernavodă şi să revenim la cele vechi. Am presupus că, după 112 ani, podul dunărean construit de Anghel Saligny şi-a pierdut importanţa economică dar măcar şi-a câştigat-o pe cea culturală. M-am înşelat. În lista obiectivelor strategice a căror pază este asigurată de jandarmi există şi o categorie a obiectivelor cu importanţă culturală şi ştiinţifică, dar podul nu apare alături de puţinele muzee incluse în această categorie. (va urma)