Kelemen Hunor şi Daniel Funeriu, cei mai competenţi membri ai cabinetului Boc
31 Aug, 2010 | De Ionut Lepa | Categoria: Media
Românie, dulce casă! (4)
- cotidian de ştiri pozitive -
Kelemen Hunor şi Daniel Funeriu, cei mai competenţi membri ai cabinetului Boc
După mai puţin de un an de zile, Daniel Funeriu a reuşit să implementeze un sistem în învăţământ care funcţionează brici. La Bacalaureat s-au luat note aşa de mari încât procurorii DNA încearcă să afle dacă nu cumva a fost vorba de o imensă fraudă. Însă nici pe departe, elevii sunt vizibili pregătiţi pentru învăţământul superior şi universităţile din ţară au mărit numărul de locuri la toate specializările, pentru că se aşteaptă un val de candidaţi mai mare ca niciodată. Funeriu a declarat că există, totuşi, reversul medaliei: “Ne temem că peste câţiva ani vom fi o ţară de medici, ingineri, bancheri, avocaţi şi jurnalişti. Cine va mai face munca de jos, dacă toată lumea are un nivel intelectual atât de ridicat şi toţi sunt formaţi în aşa fel încât să meargă înspre studii superioare?”.
În altă ordine de idei, ministerul Culturii a metamorfozat imaginea ţării. Dacă până acum eram cunoscuţi drept “oaza de latinitate din oceanul slav”, acum vest-europenii ne numesc vioara Stradivarius dintre scripcile Balcanilor. Două exemple sunt de ajuns pentru a înţelege fenomenul. În deplasarea la Barcelona, pentru meciul din Europa League, fotbaliştii Stelei au renunţat la vechiul obicei de a bate magazinele şi terasele de fiţe şi au vizitat Sagrada Familia şi muzeele din oraş. Iar Bercea Mondialu’ şi-a măritat fata. O bucată din playlist-ul de la nuntă a sunat aşa: Geri Halliwell – Calling, Paul McCartney – Hope of Deliverance, Reamonn – Tonight
şi Michael Jackson – You Are Not Alone.
Cultura românească are şi un ambasador. Elena Băsescu le vorbeşte parlamentarilor de la Bruxelles despre Moromeţii în limba engleză veche şi face paralelisme literare între opera lui Eminescu şi poeziile lui Shakespeare.