Live de la Golgota (V)

25 Aug, 2010 | De Cristi Gheorghe | Categoria: Recomandari

„- Toată lumea spune că a murit! Numai tu ești Toma Necredinciosul!

-    Toma e lângă mine! Și tocmai se ceartă cu Nazarineanul!”

Rămăsesem aproape singur la cruce. Eu, Toma, cameramanul, SNG-istul și o tanti cu un cofrag de ouă. Aud un „pst!”, apoi încă trei insistente. Era chiar Nazarineanul.

„- Gen, mor!”

Sun producătorul disperat, SNG-istul se împiedică de cabluri, operatorul scapă camera pe jos, în 30 de secunde intrăm în direct! Până să apuc să dau cu bună ziua, Nazarineanul își pleacă pletele, cerul se întunecă, vântul se umflă, trei fulgere crapă cerul, tunetele cutremură pământul. De fapt, chiar e cutremur. Operatorul își mișcă divin picioarele și menține un cadru fix, iar eu încep să îndrug câteva vorbe atent alese, pe care le și văd rămase în istorie.

„ Iată, Fiul Omului! Cerul se răzbună! Abia mă mai pot ține pe picioare,  s-ar putea să fie ultima noastră transmisie, doamnelor și domnilor, pentru că aici este sfârșitul lumii. Regele iudeilor a plecat dintre noi ca un zeu, iar pământul îl plânge. Doamne, iartă-ne pentru ce i-am făcut!”

Închei odată cu furtuna. Mă gândesc numai cât vor rula imaginile astea pe CNN, BBC, Al Jazeera, deja îmi compun textele de mulțumire pentru APTR, Pulitzer, Nobel. Îmi sun producătorul, încercând să mă pregătesc moral pentru laudele și primele pe care le voi vedea la avizier.

„ – Da?
-    Deci?
-    Deci, ce?
-    Live-ul, frate!
-    A, live-ul, da…Nu te-am băgat că eram pe publicitate…Fugi la Bethleem că-l scot p-ăla din fântână!”

4 comments
Leave a comment »

  1. Excelent!
    Bravo, Cristi! O scriitura senzationala si un haz de necaz demn de Pulitzer.
    Am ras cu lacrimi!

  2. genial!

  3. genial e putin spus:))) super texte:) multumim pentru un ris sanatos, cum nu am mai avut parte demult….

  4. Senzational! Bravo, Cristi!

Leave Comment