Înainte de toate, să facem un sondaj-fulger: câți dintre voi stați la bloc și aveți câini în dotarea apartamentului? Ca să știu câte înjurături o să-mi iau. Pentru că nu vă înțeleg, oameni buni. Nu vă înțeleg și pace! Stați îngrămădiți în 60 de metri pătrați câte doi-trei.  Dacă mai aveți și-un copil, cu atât mai bine.

Aveți casa înțesată cu mobile, mese, mașini de spălat, cabluri și vaze, mileuri, bibeloul ăla primit de la nașu’ Vasile, butoiul cu varză murată. Și printre toate astea dă ture mai ceva ca Emerson Fittipaldi vreun animal de cotarlă canină considerat, vezi doamne, a patra roată de la căruță, cel mai bun prieten al bărbatului casei, jucăria odraslei și preferatul nevestei.

Ce e, nu contează. Bișon, labrador, alsacian, boxer, pechinez.. nu, nu pechinez, că ăia nu-s câini. Sunt un fel de pisici mutante. Revenind, nu contează ce rasă e diavolul cu blană. Generic, este un câine. Vă rog din suflet, explicați-mi și mie. Ce dracunaiba faceți cu el, oameni buni? Vă plângeți că v-a ros opincile și cablul de la televizor, că se răhățește pe unde-apucă sau că trântește ghivecele cu flori pe jos.

Vă vin musafiri. Nu stau prea mult și vă bucurați, ia uite ce om cu bun-simț, nu a trebuit să-i spun că mai am și eu treabă, să-și vadă de ale lui. Nu vă gândiți însă că bieții oameni pleacă mâncînd pământul nu nu pentru c-ar avea cine știe ce obraz, ci pentru se săturaseră să aibă jigodia aia de casă urcîndu-se pe ei. Să le smotocească pantalonii, să-i umple de păr și să le bălească pe șosete.

Dacă astea ar fi singurele probleme pe care le aduce cu sine un cățel de apartament, nu ar fi cine știe ce. Dar javrele îi deranjează și pe alții, nu numai pe cei ai casei. Nu e prea plăcut să te trezești în mijlocul unor lătrături, la 3 noaptea, pentru că s-a întors vreun vecin chefliu din oraș. Netotul urcă fredonînd cântece deșănțate și a trezit toți câinii din bloc.

Nu e prea plăcut nici să-ți frângi gâtul în fața scării, după ce-ai alunecat într/un rahat de câine care nu poate fi a altcuiva decât al cucoanei de la 2, care nu a auzit de punguțe de adunat căcatul. Păi cum, dom’le, să strâng după el? Păi de-aia l-am scos din casă? Dacă era de strâns, nu mai coboram trei etaje!

Ei, bine, asta vreau să spun, cu dedicație către toți fanii animalelor numite câini: înțeleg că vă simteți singuri, că sunteți deprimați, că ați văzut pe Animal Planet că un cățel binedispune sau că ați citit în Cosmopolitan că la modă anul ăsta sunt samoyezii. Dacă stați la bloc, câinii nu au ce căuta în spațiul ăla. Părerea mea. Mânca-le-ați coada.

Nici măcar nu vă gândiți cât chinuiți bieții patrupezi, dacă e s-o luăm pe partea cu protecția animalelor. Normal că nu vă gândiți. Vă faceți moftul, țineți jigodia în ogradă câteva zile, săptămâni, luni, apoi scremeți o lacrimă și dați șfară printre cunoscuți.. Nu vrea cineva un cățel? E așa dulce și drăguț și cuminte și te anunță când face caca și e credincios și jucăuș numai la comandă.. Și dacă nu găsiți pe cine să mințiți.. ce faceți cu el? Hai să-l trimitem la maică-ta la țară. Că acolo e în elementul lui, îi va fi bine.

Halal bine. Învățat între patru pereți, orice câine de apartament are șanse 85% să fie călcat de vreo mașină în primele 24 de ore. Ce să vă mai spun? Bravo.