A început cu poezii şi proză în gimanziu şi, între timp, a ajuns la versuri de hip-hop. Un om care vrea cu orice preţ să-şi exteriorizeze sentimentele. Dacă vorbele lui nu au ajuns unde trebuie prin literatură, s-a reprofilat pe un domeniu care atinge mai uşor interesul tinerilor, muzica hip-hop. Este vorba de Vlad Morar, student în anul I la Jurnalism, însă mai presus de atât, compozitor, producător şi solist de câţiva ani buni.

De ce hip-hop?

Modul de exprimare e liber, este un stil în care nu sunt impuse reguli, fiecare cântă absolut cum vrea. Acum rămâne totul la latitudinea celor care ascultă dacă este acceptat sau nu.

Ce aduci nou în muzica asta?

Nu pot să zic sigur că aduc ceva nou, dar sper să pot zice că aduc, într-o formă nouă, chestii care deja s-au zis, s-au făcut. Am încercat să surprind temele esenţiale din hip-hop, care au legătură strict cu realitatea, cu modul în care trăim. Vorbesc aici de viaţă, moarte, industria muzicală, ce se întâmplă cu ea, unde se duce, unde a fost…

Deci faci muzică despre muzică?

Păi, bineînţeles! Trebuie să faci şi muzică despre muzică. E un fel de autocritică.

Este hip-hop-ul o cale de a exprima frustrările cotidiene?

Nu neapărat frustrări, pur şi simplu omul îşi spune părerea în legătură cu realitatea pe care o vede, o simte. Cum zicea cineva… hip-hop-erul filtrează realitatea prin sine şi o pune în versuri.

Atunci, ce înseamnă hip-hop-ul? Înjurături înşirate pe un negativ?

Nu! Acum depinde din perspectiva cărei persoane ascultătoare de hip-hop priveşti. Pentru unii, cred că asta înseamnă, dar pentru ascultătorii adevăraţi, mă îndoiesc că a însemnat asta vreodată.

Câţi la sută sunt, după tine, ascultători adevăraţi?

Douăzeci la sută, treizeci maxim, dar aşa… cu foarte mult îngăduinţă. Restul ascultă doar ca să pară ceea ce nu sunt… nişte şmecheraşi. Procentul e atât de mic şi pentru că hip-hop-ul nu se mai difuzează în media foarte promovate. Trebuie să ştii unde să cauţi ca să găseşti muzică serioasă, că radio, TV nu mai au interes pentru genul ăsta de muzică.

Hai să vorbim puţin despre stereotipuri şi idei preconcepute despre lumea asta underground a hip-hop-ului. Haine largi.

O modă veche. O modă pentru vremurile când hip-hop-ul se identifica cu ghetoul.

Droguri?

Nu, nici pe departe.

Arme?

Doar cei din ghetouri. Este modul lor de a le spune celor din altă pătură socială că nu au ce căuta acolo.

Persoane sociopate?

Nuu… sau depinde acum, că unele persoane s-ar putea să fi suferit de-a lungul timpului anumite chestii şi să se apuce să cânte de chestiile alea.

Ai vreun idol în domeniu?

N-aş putea să spun “idol”. Sunt doar persoane care îmi plac, gen Cedry2k, CTC, Mihnea 105. Oricum probabil majoritatea au auzit doar de Paraziţii, BUG Mafia, Sişu şi Puya. Apropo, nu ascultaţi Puya, e de c***t, nu-i place nimănui. Dar există artişti foarte buni, după părerea mea, pe lângă aceştia mainstream. Spuneam de Cedry2k, CTC şi mai sunt o mulţime, dar nu stau să îi enumăr acum. Sunt artişti care nu au avut ocazia să se lanseze pe piaţa comercială, poate nu au fost acceptaţi şi s-au menţinut la a face muzică fără să aibă vreun profit real.

Care-i locul tău în clipa de faţă, pe plan muzical? Însemni ceva pentru ceilalţi din branşă?

Dacă însemn, nu ştiu, în schimb mă chinui să însemn ceva.

Tocmai ai scos un album…

Da, se numeşte Scrisul de pe Perete. Lucrez la album de doi ani încoace. În sfârşit, pot să zic că e gata. Am imprimat deja CD-urile, este un produs independent, nu depinde de absolut nimeni, sub marca Instinct Records, care este un label pe care l-am format şi la care lucrez în prezent.