Tind sa cred ca sunt o persoana sociabila. Imi place sa fiu inconjurata de oameni, sa comunic cu toti colegii si pot sa spun ca am vorbit cel putin o data cu fiecare suflet cu care impart etajul din 25-27.
Ma ajuta foarte mult meseria, care presupune ca zi de zi sa cunosc alti oameni. Chipurile se schimba in fata ochilor mei in fiecare zi, la nunti, botezuri, paranghelii, baluri si scandaluri. La telefon, vocile suna altfel decat in ziua precedenta si ma straduiesc sa le retin tuturor numele. Uneori imi iese, alteori nu…
Poate vi se va parea ciudat, dar, desi imi place sa fiu in mijlocul oamenilor, am doar doi prieteni. O prietena la care tineam foarte mult m-a dezamagit cu ani ani in urma si asta m-a facut sa largesc cercul cunostintelor si sa-l restrang pe cel al prietenilor. Acum au ramas doi. Un el si o ea. Pe el il cunosc de pe bancile scolii. I-a placut cartea si, la doar 25 de ani, ocupa o functie care-i aduce multe satisfactii. Suficiente cat sa nu se gandeasca la unele lucruri care altora le dau bataie de cap, cum ar fi gasirea sufletului pereche. Nu. El este fericit cu ce are acum, asa nu o sa scriu despre el. Vreau sa sciu, in schimb, despre ea. O cunosc de cand eram amandoua copilite si saream elasticul in fata blocului, “la scara noastra” cum ziceam pe atunci.
La inceput am fost vecine, apoi colege de scoala. Cu anii ea a devenit prietena surorii mele si amica mea, iar acum e prietena mea si amica surorii mele.
Am vazut-o in toate etapele vietii ei de pana acum. Am impartit bucuriile si tristetile si am admirat-o pentru taria cu care a infruntat momentele grele. Unul dintre ele a fost atunci cand tatal ei a fost rapus de o boala nemiloasa, din acelea care se masoara in grade…
M-am intrebat de zeci de ori impreuna cu ea de ce barbatul care a facut-o femeie a fugit ca un las si l-am urat la fel de mult ca si ea.
I-am inteles durerea atunci si in anii care au urmat, ani in care parea ca nu isi mai gaseste linistea. Credea ca nu ii este scris sa fie fericita. Pana intr-o zi, cand prietena mea l-a intalnit pe Fat-Frumos: un barbat atragator, matur, cu ceva banuti in cont si, desigur, cu calcaiele aprinse dupa ea. Dupa ani in care fusese singura, prietenei mele i-a venit greu sa creada ca frumosul e pentru ea. A avut nevoie de cateva luni pana cand a decis sa-i dea omului o sansa. Au inceput sa-si dea intalniri, acestea au devenit tot mai dese si, cu timpul, pe taramuri tot mai indepartate… S-au iubit nebuneste si se iubesc si astazi.
Ea imi spune ca el este barbatul cu care vrea sa se marite, cel cu care vrea sa aiba doi copii si alaturi de care vrea sa imbatraneasca. Si o cred. Cu toate acestea nu o mai inteleg. Nu o inteleg cand iese cu un alt barbat, cand il saruta patimas sub ochii mei si apoi imi spune ca nu il
place. Iar a doua zi il vede iar… Iarta-ma, G, dar, pur si simplu nu te mai inteleg!