Trecusera mai putin de 24 de ore de la apelul Vrajitoarei, care ma chema la Nunta Secolului si deja ma indreptam cu masina branduita spre casa ei… Oare cati oameni disperati sa afle raspunsuri in cartile de Tarot si fercirea in leacuri numai de vrajitoare stiute mai trecusera pe acolo?! Numai Dumnezeu  stie cati bani au lasat in poala Vrajtoarei si cata dezamagire au primit in schimb… Bietii naivi… Spre deosebire de ei, eu mergeam acolo doar pentru amuzament… Al meu si al celor care urmau sa vada materialul… Si-a fost din plin.
Ajunsa in Chitila, impreuna cu echipa, l-am rugat pe sofer sa traga cat mai aproape de poarta bruneteilor care ne invitasera. Strada se umpluse deja de semeni de-ai lor si nu voiam sa riscam nimic. Si-am coborat. Dar, surpriza, muzica nu se auzea de nicaieri. Am privit prin portile larg deschise si am zarit trei mese scoase in curte, la care sedeau roata “nuntasii”, unul mai bronzat ca altul… Cu un nod in gat si soarele-n cap, am zabovit cateva secunde in mijlocul strazii, pana cand a venit “nasa mare” sa ne preia. Parca o vad si acuma venind impodobita ca un pom de Craciun, sticlind ca un stroboscop si cu un ranjet pe fata machiata in exces. Vrajitoarea era imbracata cu rochia ei albastra “in forma de paun” (n-as fi zis daca nu m-ar fi facut atenta la puful la fel de albastru de pe slitz), cu parul negru cretuliu prins intr-o parte cu multe pietre albastre. Am felicitat-o si-am intrat in curte. Nasa ne-a poftit la “masa presei” asezata jumatate in
casa, jumatate afara. Nu mai era nimeni. Asa cum promisese, noi aveam exclusivitate. La parastas, mi-am zis, dupa atmosfera si fetele celor de acolo. La fel ca in cazul unui parastas, unde mortul lipseste, si la nunta asta lipsea mireasa. Plus muzica. Plus voia buna. Dar nunta avea sa inceapa curand…