N-am apucat sa ne asezam confortabil in scaune, la masa presei de la nunta unde Vrajitoarea era nasa, ca a-nceput sa cante muzica. Bruneteii si-au apucat instrumentele si i-au facut intrarea, in “scena” din curte, lui Salam. Cred ca n-o sa uit niciodata prima melodie, dar nu pentru ca mi-ar fi placut, ci, pur si simplu, pentru ca nu se mai termina! Nu exagerez daca spun ca a durat 20 de minute. 10 in curte, 10 in strada. Asta pentru ca, la auzul manelei, oamenii s-au adunat in fata portii ca sa-l vada pe rapsod, iar el a mers sa cante in mijlocul lor. Ritmurile saltarete ale lui Salam i-au ridicat din scaune si pe cei mai tuciurii dintre invitati, rotunzi la corp, cu lanturi groase la gat si cu ochelari de soare cu logo-uri ce-ti sareau in ochi. Iar ei au sarit cu banii. Fara numar, fara numar, bancnotele au umplut mana manelistului. Salam a raspuns cu dedicatii pentru toate rudele lui Pian.
Nu dupa mult timp, puhoiul de pe strada ingusta din Chitila a facut loc unei limuzine luuuungi cat o zi de post, din care au coborat mirele si mireasa, urmati de un card de invitati. Poate ca nu i-as fi observat pe cei din urma, daca as fi fost, de exemplu, vrajita de rochia de mireasa a fetei. Dar, nu. Ambasada (asa o chema pe mireasa) purta o rochie lunga MOV, mulata pe corpul ei subtirel, batuta pe ici, pe colo cu pietre sclipicioase, pietre pe care le regaseai si in parul negru, cretuliu, lasat liber peste rochia mov. Per ansamblu, o aparitie pe care nu as fi remarcat-o niciodata. Mirele, Elvis, era imbracat in costum gri si camasa neagra, iar la ochi avea ochelari “auriti”. Lesne de inteles ca mirii nu se asortau deloc, tocmai de aceea n-ai fi zis ca e nunta lor…