Podul de la Piatra
31 Aug, 2010 | De Carmen Moise | Categoria: Jurnal de calatorie
Am bătut câteva sute de kilometri, e drept, pe autostradă, ca să văd un pod. Ştiu, pare stupid. Dar mi se părea de-a dreptul spectaculos în toate fotografiile pe care le văzusem până acum, în albume sau ghiduri turistice. E podul de la Patra, din nordul Peloponnes-ului. Proiectarea podului s-a făcut undeva la începutul anilor 90, dar abia în 1998 s-au făcut primele dragări şi săpături pentru amplasarea pilonilor. Construirea podului a început efectiv în anul 2000. În 2003 s-a trecut la realizarea benzilor de circulaţie şi a cablurilor de susţinere a podului. Podul a fost inaugurat pe 7 august 2004, cu o săptămână înainte de deschiderea jocurilor olimpice. Primii oameni care au trecut pe noul pod au fost purtătorii flăcării olimpice. Podul a costat în total 630 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor venind din fonduri europene pentru dezvolare regională. Astăzi, podul din Patra, cel mai lung pod suspendat pe cabluri din lume, e un simbol al Greciei. Trecerea lui te costă 12 euro.







