Prost să fii, noroc să ai!
16 Aug, 2010 | De Ionut Lepa | Categoria: România
Vineri dimineaţă am fost în Sun Plaza şi mi-am cumpărat o cămaşă. Am plătit cu cardul. După aia, m-am mai plimbat cam o oră prin alte magazine. Când să ies din mall, cel care mi-a vândut cămaşa, striga după mine, ud leoarcă de transpiraţie, respirând greu: “Omule, te-am căutat tot mall-ul! Ţi-ai uitat cardul la noi! Poftim!”
Sâmbătă după-amiază am mâncat la KFC. Am comandat, în valoare de 23 de lei şi am plătit cu o bancnotă de 200 de lei. Mi-am luat comanda, după care m-am aşezat la masa cea mai din colţ. La vreo zece minute, când eu îmi savuram mâncarea liniştit, vine băiatul de la tejghea. “Aici eraţi? Uitaţi restul…”. Uitasem să iau restul la două milioane.
Duminică dimineaţa în metrou. Mă întorceam de la muncă. Aveam o pungă cu nişte blugi nou-nouţi cu mine. Aţipisem, cu capul lipit de o bară. La un moment dat, am tresărit, m-am dezmeticit şi am auzit că urmează staţia Brâncoveanu. Am zis că nu mă mai culc, dat fiind faptul că eu trebuie să cobor la Sudului. Am coborât, într-adevăr, la Sudului. Când să urc scările, un nene îmi şopteşte la ureche: “Vedeţi că v-aţi uitat o plasă în metrou”. <<Aoleu, blugii!>> Dă-i şi fugi înapoi. “Atenţie, se închid uşile!” Din metrou m-a văzut un băiat de la Scorseze că sunt disperat – nici în clipa de faţă nu îmi dau seama dacă i-a zis conductorului prin staţie să oprească iar sau s-a întâmplat altceva – cert e că s-au deschis uşile şi am intrat în metrou, de mi-am luat punga cu blugii.
Întrebarea e: de câte ori se mai înclină balanţa în favoarea mea?