România este o ţara care atrage prin autenticitate, prin locurile..originare, nealterate. Atâtea lucruri au rămas în ţara asta ca pe vremea dacilor, ca nici nu te miri că străinii vor să vină aici ca să se întoarcă în timp. E o chestiune de moft, de povestit nepotilor, poate chiar de aristocrat pentru ei, cine stie. Românul are vehicule trase de animale, umblă dezbrăcat de străzi, avem drumuri forestiere acolo unde ar trebui sa fie naţionale. Impresia întoarcerii în timp e inevitabilă şi e singura constatantă care te însoţeste oriunde mergi. Căci dacă mergi să cauţi istorie, ce cadru mai potrivit decât mânăstiri înconjurate de gunoaie, Transfăgărăşanul unit de mii de gropi, magazine fără eposuri, lumea nepoliticoasă, mereu grăbită. Şi aşa dacii şi neaandertalii şi-au dat mâna pentru a crea România de azi. Ba mai ai surpriza ca zeii moderni să îţi blocheze 5 ore o porţiune vitală din Transfăgărăşan, cum mi s-a întâmplat mie…pentru o cursă de maşini. Din câte se pare legală. Dar să ţii sute de oameni în plin sezon la cozi ca să te alergi cu maşina cumpărată de tata e iar demn de fii ai dacilor. Fac asta că vreau şi nimeni nu mă poate împiedica. Ba îmi aleg şi o zonă tranzitată, pentru că pot. Pot să spun că Bâlea a rămas la fel de frumoasă, uneori aerul curat e cam alterat de noul simbol naţional: taraba cu “bunătăţi”. Bran, Peleş, Transfărăgărăşanul, Kisseleful sunt pline de tarabe. Ba chiar şi Festivalul Lalelelor din Piteşti a devenit festivalul cârnaţilor şi al brânzei. Mai multe vinuri şi bucate decât flori. Nu-i aşa că suntem iar daci? Chiar şi liderii noştri sunt daci. Coordonaţi de instincte şi pasiuni, care mistuie cu nepăsare pe cei din jur. Nu îl avem însă pe Decebal, care a preferat să moară decât să se recunoască înfrânt.