Să vină Ţepeş şi Procust cu patul său

5 Aug, 2010 | De Valerian Ionescu | Categoria: România

Unii îl vor înapoi pe Ceauşescu. Alţii suspină după regele Mihai. Sunt mulţi dintre noi care ar fi vrut să fie conduşi de Becali sau, de ce nu, de primul jurnalist al ţării, Dan Diaconescu. Toate mici derive ale subconştientului scurtcircuitat de starea generală de silă şi mizerie în care trăim.
Eu am altă dorinţă. Propun să vină să ne salveze… Vlad Ţepeş şi cu Procust, doi dintre cei mai mari şi mai cruzi esteţi pe care i-a avut istoria şi să ne conducă şi judece….sufletele. Să dea năvală Vlad Drăculea să îi aleagă pe mincinoşi, hoţi sau criminali şi să-i pedepsească aşa cum făcea odată. Să le ia sufletele şi să le treacă de mai multe ori prin ţeapă, până se purifică. Sunt câţiva care vor scăpa. Numai bine pentru abilul şi deloc chibzuitul Procust. Îi va lua pe ceilalţi în patul său de aramă şi le va reda „măsura” pe care el o cosideră necesară. Nu vom scăpa niciunul. Toţi suntem vinovaţi. Nu mai credem în nimic, nici măcar în noi. Urâm frumosul pentru că nu este al nostru, dispreţuim binele pentru că este demodat. Chinuim limba română ca să fim în “trend”, ne e ruşine să fim politicoşi ca să nu fim batjocoriţi. Furăm, nu cerem. Luăm fără să merităm. Iubim fără să simţim. Respirăm, doar ca să trăim. Apoi intrăm în case, ne amăgim cu eternul televizor pentru ca a doua zi să mergem la serviciu să căutăm să fim alţii. Nu noi. Noi suntem…români şi…nu se cade.

Leave Comment