Se spune că bebeluşii zâmbesc în mod conştient abia după şapte zile de viaţă. În cazul bebeluşilor supravieţuitori, în incendiul de la maternitatea Giuleşti, zâmbetul înseamnă speranţă. Speraţa că vor fi, măcar odată strânşi în braţe de părinţii lor. Speranţa că mama îi va alăpta de la sân. Speranţa că vor ajunge acasă, în căminul cald, pe care familia i l-au pregătit.

Speranţă au şi medicii. Spernaţă şi credinţă. Dacă Dumnezeu a vrut ca cei şase să ajungă până aici, înseamnă că are planuri mari pentru ei, spune profesorul Enescu, dintre teancurile de dosare. Copiii au dosare stufoase, înainte de a împlini prima lună de viaţă. Mă gândesc la micuţii aştia, spune profesorul Enescu, şi cred că nu voi mai fi în viaţă când vor aveai ei 18 ani, să-i văd şi eu oameni mari. Mari îi vede şi acum. După o săptămână de stat la căpătâiul lor, cel de un kilogram i se pare un uriaş. Cei şase zâmbesc când sunt mulţumiţi şi se strâmbă când nu suportă medicii sau asistenţii în preajma lor.

_ Mai au puterea să zâmbească? Îl întreb mirată.
_ Copiii sunt fantastici au o tărie incredibilă, îmi răspunde profesorul. Am văzut prima dată pozele seara trecută (după patru – cinci zile de când îi trata pe aia mici) şi m-am îngrozit. Nu ştiu cu au reuşit să iasă vii de acolo. E un miracol dumnezesesc.

Într-un astfel de miracol speră şi părinţii. Fug de ochii presei cât pot. Se ascund pe holurile spitalului. Vor să-şi trăiască în linişte suferinţa. Îşi pot mângâia pruncii doar cu privirea. Peretele incubatorului îi ţine departe de căldura părintească. Nici medicii nu-i ating mai des: o dată pe zi le sunt schimbate pansamentele.

_ Cistesc aceste rânduri şi mă îngrozesc: pacientul nr. 3 – o zi de viaţă, 1 450 kg, 60 % arsuri pe suprafaţa corpului, profunsime grad II – III, arsuri de căi respiratorii. Din asta nici tu nu scapi. Citesc şi nu pot să depăşesc momentul, spune profesorul Enescu, având un teanc de analize în faţă. Nicio carte, niciun manual pe lumea asta nu spune ce trebuie făcut. Copiii aştia nu există. Sunt născuţi prematur. Ar fi trebuit să fie încă la adăpost în burtica mamei lor. Nu pot concepe asemena arsuri. E ca şi cum ai trata o arsură intrauterină.

Şi totuşi ei zâmbesc.