Sis, imi dai mie bebelusul tau?
26 Aug, 2010 | De Adina Lacatusu | Categoria: Viaţă
Nu ma omor dupa copiii mici. Ii vad dimineata cand plec la serviciu si, daca am ghinionul sa ma intorc pana la 10 seara, ii vad si cand revin acasa. Sunt tot timpul in fata blocului in care locuiesc, plimbati in card de mamicile lor, vecinele mele. De obicei le salut si imi vad de drum, dar se intampla ca cineva sa ma retina pentru o conversatie banala si atunci trebuie sa dau piept cu ele, cu odraslele lor. Mi se par niste fapturi minunate, nu zic ca nu sunt. Dar, pur si simplu, nu imi place sa interactionez cu ele. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa mi se puna bebelusul in brate si eu sa fiu nevoita sa ma port de parca era cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata, asa cum mi s-a intamplat sa fiu nevoita sa ma joc cu pusti rasfatati. Desi am incercat sa fiu draguta, nu prea mi-a iesit si mi s-a reprosat ca nu imi plac copiii. Ceva s-a schimbat in atitudinea mea atunci cand sora mea a ramas insarcinata. Cateva lovituri din picioare in abdomen si iubirea a fost gata. M-am indragostit iremediabil de micut si am asteptat cu sufletul la gura venirea lui pe lume. Din cauza distantei, am reusit sa-l vad cand el avea o luna. Mi-a fost teama sa-l iau in brate la inceput, dar dupa ce am facut-o, nu m-am mai putut dezlipi de el. Mi s-au intiparit in minte si in suflet toate expresiile, sunetele si miscarile lui. M-am atasat de el atat de mult incat as vrea sa mi-l dea mie… Chiar, sis, imi dai mie bebelusul tau? Deocamdata nu ma vad cu burta la gura si am in continuare aceeasi atitudine fata de ceilalti copii: ii evit.