Mi-e frică pentru că nu știu ce ne așteaptă, ce se va intâmpla cu România și evident cu noi, că asta-i intâmplarea, trăim în România. Starea asta este generată de atitudinea celor ce ne conduc și care nu fac nimic normal pentru postura lor. Mult timp m-am gândit că nu sunt în stare, pur și simplu atât pot. Însă sfidarea de care ești plesnit cu fiecare hotărâre pe care o mai iau și gândul că nu poate fi un om cu ceva educație și studii ATÂT de prost, îți schimbă unghiul de vedere. Și uite așa mă cuprinde teama odată cu gândul că ei fac totul la sacrificiu. Nu-i mai interesează ce se va întâmpla la următoarele alegeri, nu le mai pasă, parcă, de viitorul lor politic. Hopa! Atunci pentru ce sau pentru cine se sacrifică ei și care este în acest caz misiunea lor? Deja de aici pot fi acuzat de teoria conspirației și mă opresc, lăsând loc imaginației fiecăruia să continue scenariul. Teoria conspirației ca teoria conspirației, însă eu nu cred în coincidențe. Și exemplific: Săptămâna Financiară a lansat mai demult o carte, “Confesiunile unui asasin economic” care mi-a trezit interesul după primele pagini. Acea carte mi-a deschis puțin ochii față de ce inseamnă FMI, Bechtel, investițiile marilor puteri mondiale în infrastructura țărilor amărâte, investiții ascunse după paravanul bunelor intenții. La scurt timp după ce am citit-o, România se împrumuta deja la FMI iar reprezentanții acestei instituții începuseră să ne viziteze tot mai des și să ne impuna tot felul de condiții. Poate sunt închipuit și totul e firesc. Doamne ajută! În cazul ăsta chiar îmi doresc să pic eu de fraier. Oricum, mai bine închipuit, decât credul. Nu pot să mă opresc. Nu mă pot abține să-mi exprim părerea și față de UE, o părere sub forma unei întrebări. Cum naiba de ne-au primit ăștia în Uniune în halul în care eram? Bine, i-am păcălit și am aderat. Dar în continuare suntem praf. De ce nu ne dau afară? De ce s-o facă? Nu-i costă! „Sacrificații” nu fac nimic pentru a accesa bani europeni sau mai bine spus fac în așa fel încât să nu primim fondurile europene cuvenite. Pe bune, mi-e frică! Și mai am un motiv de îngrijorare colateral precedentelor: lipsa unei diplomații suficient de instruită și inteligentă care, în situația istorică știută în care România nu a fost și nu va fi niciodată o mare putere, să știe să-și aleagă tabăra și să-și negocieze cât mai bine condițiile supunerii față de stăpân. Actuala putere nu doar și-a ales prost tabăra, dar mai e și praf la capitolul diplomație și negociere. Recunosc, sunt un fricos… și dacă voi mai scrie pe aici promit să povestesc de… fotbal…