Deja suntem vreo 15 oameni pe acoperiş. Nemulţumiţii vorbesc grămadă, încearcă să îşi acopere unii celorlalţi vocile.

(Ce aş mai coborî eu de aici. Dar cum?!!) Mă uit la operatorul meu. Nu dă niciun semn. (Atunci bine, lasă că mai stăm puţin, mă gândesc eu).

Aud alte strigăte. Sunt câteva rude ale celor nemulţumiţi. Cer voie să urce. Şi…urcă. Deja suntem peste 20. Cred că nimeni nu înţelege că ar fi mai bine să coborâm toţi. Nu să urcăm pe acoperiş.

Rudele încearcă să le explice ălora că a venit domnul Turcan, care se ocupă cu problemele romilor la Prefectura Mureş, şi că vrea să urce să vorbească cu ei. Şi…urcă, normal. Dar nu singur, ci împreună cu alţi doi angajaţi. Aude şi primarul că au venit oamenii de la prefectură. Nu dă bine să stea pe margine. Cere voie să urce. Şi…urcă. El şi câţiva consilieri locali care ştiu exact cum stă treaba cu ajutoarele.

Se salută între ei, dau mâna, se întreabă reciproc ce mai fac, ce se mai aude de una, de alta…

Eu deja sunt într-un colţ pe acoperiş şi mă uit cu groază. (Sunt mult prea mulţi oameni. Dacă se mişcă brusc vreunul de lângă mine îmi rezolvă problema cu coborâtul într-o secundă.)

Încerc să privesc în jos. Mă ia ameţeala. Jos mai sunt doar câţiva bătrâni. Cei care nu au putut urca. În rest satul e pe acoperiş.

Începe să mă cuprindă panica. Nu vede nimeni. Colegul meu îşi aprinde o ţigară şi vobeşte cu un alt operator. Cum să îi spun că mi-aş da un rinichi doar să cobor? A fost ideea mea să ajungem acolo. Aşa că tac şi mă rog să observe cineva aglomeraţia. Şi în cele din urmă, după vreo 30 de minute, se întâmplă minunea.

-        Janos, strigă unul dintre protestatari, hai mă frate să coborâm dracu’, că numa’ ne ducem în cap de aici. Tu nu vezi câtă lume e?

Cei 7 nemulţumiţi au fost primii care au coborât. Iar apoi tot satul. La urmă noi.

PS: Următorul protest la înălţime a fost la Penitenciarul Tg Mureş, unde un deţinut a reuşit să urce pe acoperiş. Nu, nu m-am mai oferit să rezolv situaţia.