Valea Plopului, un sat din judeţul Prahova ar putea să intre oricând în Cartea Recordurilor pentru numărul impresionant de biserici. În total, douăzeci și opt. Toate au fost ridicate de părintele Nicolae Tănase, cu sprijinul comunităţii. Și mai ales al celor care au simțit că trebuie să lase în urmă, pe lângă un copil sau o casă, și o biserică.

Preotul a preluat parohia în 1979. Pe atunci, Valea Plopului era un sat fără biserică. Primul lăcaș a fost construit mai mult în timpul nopţii, de teama comuniştilor. După Revoluţie, bisericile au răsărit, rând pe rând la răscruce de drumuri, pe dealuri, lângă casele oamenilor sau chiar în curtea şcolii. Şi nu întâmplător. Fiecare biserică a fost ridicată în memoria unor suflete. Eroii neamului, martirii care au murit în închisorile comuniste sau copiii avortaţi, toți au biserica lor, în Valea Plopului.

Cât de mult folosesc ele? Aproape orice sătean îți poate spune. O bătrână care mi-a deschis ușa unei biserici de lemn, ridicată la ea în grădină de doi soți, în semn de mulțumire pentru că au găsit drumul spre adevărata credință mi-a mărturisit în câteva cuvinte, SECRETUL. “Avem biserici, suntem cu Dumnezeu!”, mi-a spus.

Preotul Nicolae Tănase

De fapt, în Valea Plopului ai senzația că toate lucrurile au fost atinse măcar puțin, de grația și de bunătatea divină. Așa se face că tâmplarul din sat  mi-a explicat, cu profunzimea unui teolog, că bisericile sunt ca un scut duhovnicesc. Și că vor rămâne peste timp ca o mărturie a credinței, chiar dacă la un moment dat o generaţie nu se ocupă de problemele ei spirituale.

Nu numai bisericile ar putea trimite însă satul Valea Plopului în Cartea Recordurilor. Ci și misiunea preotului paroh, Nicolae Tănase de-a salva suflete. De-a da o șansă copiilor care erau destinați avortului.  Lor, dar și tinerelor care le-au dat viață, fără să fie măritate. Fete care au fost alungate de acasă, de familie.

Părintele mi-a povestit că a început lupta împotriva avortului în anii ’90, după ce poetul Ioan Alexandru l-a dus la crematoriul din Capitală şi i-a arătat unde sunt arşi copiii avortaţi. O imagine cutremurătoare.

La început, a mers în sălile de aşteptare ale cabinetelor medicilor ginecologi, pentru a le convinge pe tinerele mame deznădăjduite să nu-şi omoare odorul din pântec. Pe primii bebeluși preotul i-a dat în îngrijire familiilor din sat. Apoi s-a născut “Asociaţia Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”. De atunci ușa a rămas deschisă pentru toți cei care au avut nevoie de ajutor, femei bătute de soţi sau oameni ai străzii.

Acum în tabăra dintre dealuri trăiește o familie lărgită care numără peste 200 de suflete. Printre ele e și Tanţa, pe care am cunoscut-o acum doi ani. La 22 de ani a rămas însărcinată cu un băiat din sat. Acesta nici nu a vrut să audă de copil iar mama fetei i-a spus să plece cât vede cu ochii, ca să nu o facă de râs. Şi Tanţa a plecat. Un pic ruşinată mi-a spus că, dacă nu era părintele Tănase ar fi renunţat la copil. Și că în tabără a găsit nu doar o masă caldă, ci un cămin. Şi o speranţă.

Copiii de la Valea Plopului

Cel mai mult m-a impresionat însă Georgiana. Are zece ani și e mereu premiantă. M-au fascinat ochii săi verzi, mari şi …liniştea din privire. Chiar dacă a suferit mult, pentru un copil. Părinţii săi au divorţat, iar tatăl ei nu a putut s-o crească din cauza sărăciei. Am întrebat-o ce-i lipseşte. Mi-a răspuns senină că nu-i lipseşte nimic. Are cărţi, are prieteni, are apă caldă şi îl are pe Dumnezeu. Şi pe părintele Nicolae Tănase care îi e ca un tată, “mare, mare”, mi-a şoptit, fără să clipească.

Copiii de la Valea Plopului

Despre Valea Plopului se pot spune multe. Dar nu ajung cuvintele să spui tot. Ca să înțelegi despre ce e vorba, trebuie să ajungi acolo. Să duci o bucată de pâine, câteva hăinuțe, poate niște rechizite uitate prin sertare, sau poate niște materiale de construcţie…Sau un bănuţ. Orice e de folos. Să duci cum spunea părintele, doar ceea ce îţi prisoseşte.