Ţânţar – lat. zenzalus, dipteră cu corp şi picioare lungi şi subţiri, aripi înguste, se dezvoltă în ape stătătoare, iar la maturitate se hrăneşte cu sânge. Nu orice fel de sânge. Îşi alege victimele în funcţie de căldura care o degajează,  umiditatea în care se învârte, culorile pe care le poartă şi parfumurile cu care se dă. Apropo, aviz piţipoancelor de Dorobanţi! Vă pasc ţânţarii încă de la colţul parcului!

… Dar se mai spune, din popor, că ţânţarii trag la cei cu sânge dulce… o fi adevărat din moment ce numai la mine veneau când mergeam la grind cu bunicii. Hehe, ce vremuri. Şi nu era nici gripa porcină, nici virusul West Nile. Mâncam corcoduşe de pe jos, făceam baie în canal (“ricică” cum se spune în Letea) şi eram plină de bube de la iarba din apă (“ciuhaciche” sau “blândă” pentru tot românul). Noaptea bunica mă doftoricea cu un ceai de plante ca să-mi calmeze mâncărimile. Te ataca noaptea, când îşi era somnul mai dulce. De iarbă vorbeam. Ţânţarii mă pândeau peste tot. Acolo unde prindeau piele goală, acolo sugeau. Mişeleşte. Nu simţeai decât ciupitura şi îl plesneai. Îl zdrobeai şi ieşeau 3 stropi de sânge. Cred că am mii de ciupituri la activ. Dar o dată nu mi s-a întâmplat, de la 3 ani jumătate de când mă perind vara la Letea, să mă îmbolnăvesc de la o înţepătură de ţânţar… sau de la carnea animalelor sacrificate în curte.

Purtătorii virusului West Nile nu sunt lighioanele de zenzaluşi de care dăm în deltă. Sunt minusculi, dar mortali. Zenzaluşi care n-au nicio vină că li s-a dat să poarte moartea… că, deh, ne-am înmulţit mai ceva ca dipterii ăştia. Trebuie să ne  rărim, să ne rărească, să ne stârpească, să ne…

Las la final o legătură de despicat în patru: gripa porcină şi fabricarea vaccinului – codex alimentarius – west nile, o dată cu descoperirea telocitelor.