Dacă italienii se pot lăuda cu “il miglior gelato del mondo”, turcii au și ei talentul lor în materie de înghețată. Și nu mă refer la ingredientele speciale pe care le pun în dondurma, cum numesc ei răcoritorul desert.

Deși pofticioasă din fire și dependentă de înghețată, de data asta, nu pofta m-a împins să cumpăr. Mi-a atras atenția vânzătorul care tot învârtea înghețata în băț mai ceva ca pe o cocă.

Și atât mi-a trebuit să vadă turcul că mă uit.

-       Come closer! Take an ice cream! Where are you from?

-       I’m from Romania!

-       A…Hagiii, Gică Popescu!

Până să mă dumiresc eu dacă nu cumva mișună bacteriile pe tejgheaua cu înghețată, turcul cu rânjetul până la urechi îmi întinde cornetul, care dispare în aer în doar câteva fracțiuni de secundă. Și jocul cu “uite înghețata, nu e înghețata”,  “ține înghețata, scapă înghețata”, continuă minute în șir până mă prăpădesc de râs. Și toți cumpărătorii sunt întâmpinați cu același show.

Pe lângă lapte și zahăr, dondurma conține două ingrediente speciale care o fac atât de elastică, aproape gumată. E vorba de salep – un extract din bulbi de orhidee și mastic  – o rășină naturală. Uneori, concentrația lor e atât de mare, încât ai nevoie de furculiță și cuțit ca să îi vii de hac.

Turcii nu sunt mari consumatori de înghețată. Unii dintre ei cred că mâncărurile reci i-ar putea îmbolnăvi. Așa că să nu te miri, dacă în plină vară, observi că după ce și-a terminat înghețata, turcul dă repede pe gât o ceașcă de cafea fierbinte.

Dacă te hotărăști cumva să încerci dondurma, alege sortimente mai puțin țipătoare. Nu de alta, dar turcii sunt în stare să pună coloranți și în ciorbă.