OMG! Şi nu e Oh, my God!
30 Sep, 2010 | De Andreea Stroe | Categoria: Recomandari
Sunt aşa-numitele organisme modificate genetic. Vă întreb, mai ştiţi ce mâncaţi? Ce cumpăraţi cu bani destul de mulţi şi puneţi pe masă? Nimic nu mai e ce pare să fie! Au îngenuncheat agricultura românească şi pe furiş ne bagă moartea în case, bucătării, cămări şi oale. Subiectul va ajunge să fie discutat în şedinţă de Guvern. Cartoful şi porumbul modificate genetic deja se cultivă la noi, iar ministrul UDMR al mediului spune că nu e aşa de grav. Atâta vreme cât aduci românul la nivelul cel mai de jos, al sărăciei, e uşor de ghicit cu ce se hrăneşte bietul de el. Ce e mai ieftin? Un cartof prăjit sau o mămăligă cu mujdei. Deja, patronatele din agricultură, cum e AGROSTARUL, nu se mai sfiesc şi deja se aruncă în afacere. Păi, dacă şi ministrul Agriculturii dă verde la folosirea OMG, atunci ce şanse mai avem să ne hrănim cu legume şi fructe adevărate, sănătoase! De ce nimeni nu spune nimic? Se agită, sper cu folos, deputatul PNL Lucia Ana Varga, care are o iniţiativă legislativă privind interzicerea cultivării organismelor modificate genetic pe o perioadă de 5 ani şi obligativitatea etichetării corespunzătoare a produselor care conţin OMG, în scopul informării consumatorilor şi respectării dreptului acestora de a alege conştient să consume sau nu OMG. Sincer, am încercat să mă uit pe ambalaje şi pe foarte puţine se specifică ceva despre OMG. Femeia are dreptate! Atâta vreme cât sunt studii care au arătat ca organismele modificate genetic pot afecta sănătatea consumatorilor afectând în timp rinichii şi ficatul, conferind rezistenţă la antibiotice ori determinând creşterea incidenţei alergiilor la consumatori… dar, cel mai important, specialiştii au căzut de acord că este prematur să se pronunţe asupra efectelor consumului de OMG acestea fiind introduse în consum de prea puţin timp. În egală măsură, decizia de a continua cultivarea la noi aduce mari prejudicii mediului, dar este de natură să afecteze şi deschiderea către pieţele ecologice europene, atât de importante pentru exportul românesc. Şi aşa ajungem de la OMG la Oh, my God!!!