Spitalul este o microlume. Cu oamenii şi cu poveştile lui. O microlume din care oamenii speră să se întoarcă bine şi sănătoşi în lumea lor.

Pe culoarele spitalului am întâlnit un om jovial, hâtru şi bonom. Care căuta compania celorlalţi şi nu stătea locului deloc. Deşi locul lui era într-un salon de la neurochirugie. Este un călugăr internat cu o tumoră enormă pe creier. O parte din tumoră a fost extirpată în iulie. Urmează acum operaţia a doua. Pesimism nu vezi în ochii lui. Ştie prin ce a trecut şi ştie ce îl aşteaptă. Are umorul unui om simplu dar sănătos. Şi este foarte tăios şi critic când se referă la comportamentul asistentelor, medicilor.

Nu i-a convenit vizita la cabinetul de oftalmologie. Doctoriţa de acolo i-a pus o întrebare. El nu a înţeles-o pentru că nu a auzit foarte bine aşa că a răspuns cu totul altceva. La care doctoriţa i-a răspuns foarte tăios. Călugărul povesteşte întâmplarea cu mare năduf şi spune că nu este comportament normal pentru un doctor pentru că, după el, un doctor nu lucrează niciodată cu oameni sănătoşi. Deci trebuie să aibă răbdare. O scuz pe doctoriţă explicându-I călugărului că poate aceasta a avut şi ea o zi proastă. Călugărul răspunde:

-Să stea acasă! Dacă a avut o zi proastă, să stea acasă! Lucrează cu oameni bolnavi! Ce, tu crezi că eu am venit aici din dragoste? Că stau în locul ăsta din dragoste? Că nu am ce face acasă? De nevoie am venit. Însă ei au ales să lucreze în locul ăsta de voie.

Îi spun călugărului că aici e bine şi că nu a văzut cum e în alte locuri. La care el are aceeaşi replică. Comportamentul omului sănătos este foarte important pentru omul bolnav cu care lucrează.

Vorbeşte şi de bani. Ştie exact cât se dă, estimează exact cât valorează şi el. Sunt momente în care pare desprins din poveştile lui Creangă.