Povestea spărgătorului de nuci
30 Nov, 2010 | De Irina Miriam Munteanu | Categoria: Recomandari
Pe vremea mea doar cei aleşi aveau video şi doar cei foarte aleşi aveau desenele animate de la Disney. Motiv de tristeţe … nu prea mare totuşi, mai ales că niciuna dintre poveştile care îmi conturau pe atunci viaţa nu era printre ele. Eu iubeam Alice în Ţara Minunilor şi Spărgtorul de Nuci, le aveam pe amândouă pe disc de vinil şi le ascultam de câteva ori pe zi, motiv pentru care le ştiam pe deasupra. Mai ştiu şi acum părţi consistente. Mă rog, detalii, voiam să ajung la filme. Pe primul l-am văzut prin primăvară şi mi-a plăcut. Sigur că eu mi-o imaginam pe Alice ceva mai mică, la vârstă, nu statură, dar Pălărierul şi Iepurele de Martie şi Iepurele Alb cu Ochi Roşii şi Pisica de Cheshire, erau acolo pe ecran. Şi nici nu apucasem să savurez pe deplin împlinirea că iată şi pe a doua. Spărgătorul de Nuci vine şi el, când altcândva decât în decembrie. M-am uitat cu atenţie la recenzii şi mă simt extrem de ferictă deja. Singura problemă este că e 3D…iar eu urasc 3D-ul.