Am avut ediţie specială de 22 decembrie la Observatorul matinal. A fost ideea Danei Sava sa nu ne mai apucam sa vorbim despre crime în numele dreptăţii, cele de la revoluţie adică, şi să ne amintim puţin de ce era înainte de 1989. Noi am zis că n-ar fi rău să vorbim despre brand-urile de atunci. Şi când ne-am adunat într-o seară la un piano-bar şi am început să ne amintim de Cico, de alendeloane, de bicicletele Pegas şi de Eugenia nu ne mai opream. Aşa că ideea din start „a trecut” pentru noi şi ne-am pus pe treabă. Ce-a ieşit, vedeţi pe www.observator.a1.ro .

E drept că au fost ceva probleme tehnice, e drept că echipa Observatorului Matinal e prea mică, oricât de inimoasă ar fi, ca să pună în practică tot ce visează doar cu puterile ei şi e drept că numai pe puterile ei se poate baza, dar mie povestea Daciei şi cea a alendeloanelor mi-au trezit o grămadă de amintiri. Poată şi pentru că sunt cu gândul la Crăciun, la Moş Crăciun (sic), dar parcă am revăzut momente din copilăria mea. Îmi aduc aminte că mama mea avea un cojoc alendelon foarte frumos, lung. În fiecare iarnă înainte de Crăciun, venea cu el acasă rupt pe vreo cusătură: stătea la „omorul” de la coada magazinului de la fabrică pentru două pachete de unt şi patru portocale. Sau pentru un kilogram de zahăr şi câteva lămâi. Mi-am amintit cum mă ţinea cu ea la coadă la Fraţii Petreuş (asta în situaţia în care lumea era decentă şi nu se inghesuia, că eu aveam doar câţina ani!)… să ne mai dea o pungă în plus. Mi-am amintit cât de fericiţi au fost ai mei când au reuşit să „aranjeze” cu nişte doamne de la Magazinul Decebal să ne ţină şi nouă un covor sub tejgea. A fost pe şpagă, dar nu asta era problema: nu se gaseau covoare! Îţi trebuia o super-pilă ca să pui mâna pe unul. De fapt nu se găsea mai nimic…

După Observator am vorbit cu mama, ca de obicei. I-a plăcut jurnalul! Ne-am amintit împreună ce v-am scris mai sus… Dar ne-am amuzat. Sunt vremuri trecute, amintire dragi şi pentru generaţia care le-a luat în piept, pentru că sunt despre tinereţea lor. Şi chiar dacă plângeam pe stradă când mama nu vroia să îmi ia un suc din lăzile cu geaţă de teamă că sticla aia nu e chiar curată, Brifcorul îmi aminteşte clar de copilăria mea.