Preşedintele sportiv

31 Dec, 2010 | De Oana Maria Despa | Categoria: Diverse

Găsirea vinovaţilor pare să fie unul dintre sporturile preferate ale preşedintelui Traian Băsescu. Iar, la sfârşit de an, pe loc fruntaş al listei sale negre a revenit justiţia. Eşecul aderării la Schengen a fost pus, ante factum, dar cu nicio secundă prea devreme, în cârca justiţiei, mai exact a Consiliului Superior al Magistraturii. Ce dacă n-avea nicio legătură cu domeniile evaluate.
„Ţara stă în mâna CSM. Este pus sub semnul întrebării faptul că unii din membrii CSM sunt la al doilea mandat. Faptul că CSM nu a îndeplinit nişte obligaţii de redistribuire în timp a judecătorilor.”, declara Traian Băsescu. E drept, trei dintre actualii membri ai CSM au obţinut, în urma unor alegeri interne, un al doilea mandat de 6 ani, deşi legea îi limitează la unul singur. Dar situaţia a fost sesizată de Uniunea Judecătorilor din România comisiei juridice a Senatului, iar problema urmează să fie tranşată în plenul Parlamentului. Traian Băsescu pare să fi uitat asta. În ochii lui, politicienii nu au
nicio responsabilitate.
Ce spun judecătorii însă. Preşedintele nu numai că a găsit ţapul ispăşitor pentru Schengen şi un eventual raport negativ al Uniunii Europene pe justiţie. Ţelul suprem ar fi ca atribuţiile CSM să ajungă în portofoliul ministrului Justiţiei. Rezultatul: nu vom mai putea vorbi, nici măcar formal, de independenţa justiţiei.

Leave Comment