Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din România, fiind cel mai mare teatru liric al țării. Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de Compania Opera Română.
Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 2.200 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski. Fațada clădirii are un portic cu 3 arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze, și trei uși de acces, care permit intrarea în holul fastuos înălțat pe două nivele. Sala de spectacole are forma de potcoavă. Scena are 24 de metri lățime, 20 de metri adâncime și 30 de metri înălțime. La ultimul etaj există Muzeul Operei. În fața clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea.
Pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau inițial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfățișeaza o scenă de operă, iar celălalt, zborul unor balerini. În sala de spectacole se găsește un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.