Mâna întinsă trebuie retezată

31 Jan, 2011 | De Oana Maria Despa | Categoria: Diverse

Singura junioară la tenis invitată să participe la Australian Open, Alexandra Radu, era pe punctul de a rămâne acasă! Asta din cauză că statul român nu avea la dispoziţie 5.000 de euro pentru a-i plăti deplasarea până în Australia. Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a cheltuit, la începutul anului, aproximativ 1.500 de euro, într-o oră, ca să nu stea în traficul de pe DN1.
Dar, să zicem că nu-i ceva tocmai ieşit din comun pentru România. Mai penibil mi se pare că antrenorul fetei, care a cerut ajutor în presă pentru eleva lui, a fost mustrat, într-o scrisoare, de şefii de la FRT.
„Pe lână apelul umanitar, ceea ce aţi făcut a fost o denigrare a activităţii Federaţiei Române de Tenis. (…) Cred că e pueril să vă repet că mai erau încă 4 sportive în calificări şi încă o sportivă pe tabloul principal, plus încă alţi sportivi la băieţi. (…) Luna ianuarie este o lună extrem de grea în care banii de la buget nu există.”
Unora li se pare, probabil, că e uşor să-ţi calci pe mândrie şi să te duci cu mâna întinsă să ceri ajutor. Mi-aş dori să ajungă şi ei să îşi vadă singura scăpare în mila altora. Poate, atunci, şi-ar da seama cine sunt adevăraţii eroi. Dar asta ar însemna să mai evoluăm cel puţin încă vreo 20 de ani.

Leave Comment