Traian Băsescu a dat în paranoia
31 Jan, 2011 | De Iosif Buble | Categoria: Recomandari
Se pare că huiduielile încasate de preşedinte pe 24 ianuarie la Iaşi şi la Focşani au lăsat urma adândi în mentalul prezidenţial. Cea mai bună dovadă e prezenţa unui adevărat puhoi de spp-işti la întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu grupurile parlamentare ale PDL. Cel puţin 5 oameni au fost postaţi pe coridorul cu sala Nicolae Iorga unde a avut loc întâlnirea. Uşa sălii s-a deschis doar cu 15 minute înainte de începerea şedinţei – până atunci a fost sigilată după ce în prealabil a fost periată.
Nici un om de la întreţinere nu a mai avut voie în sală cu 4 înaintea întrunirii. În momentul în care parlamentarii PDL au început să sosească (au fost doar 30-35 de aleşi) la intrarea în sală, dar şi pe intrările adiecente au fost postaţi ofiţeri ai SPP. Nimeni nu intra în sală fără acordul unui om de la Grupul PDL postat lângă ofiţer.
Odată începută şedinţa a început şi bruiajul telefoanelor. Jurnaliştii care erau prezenţi la eveniment nu au prea mai avut şansa să fac vreo transmisie fără să aibă reale probleme în a se înţelege cu redacţiile. Evident că în tot acest timp jurnalistii erau atent supraveghiaţi de domnii din SPP şi de cei de la Afaceri Interne de la Camera Deputaţilor.
Dar de ce mă tot mir eu atâta când Jandarmeria Romana a publicat un anunt de intentie prin care precizeaza ca vrea sa cumpere “echipamente de reprimare a revoltelor”, respectiv casti de protectie, pulverizatoare, pistoale mitraliera, pusti, grenade fumigene, grenade lacrimogene si altele, transmite Mediafax. Pretul de achizitie este estimat la peste 42 de milioane de lei, fara TVA.