Basilica San Pietro in Vincoli, Roma

27 Feb, 2011 | De Andreea Sumanu | Categoria: Cultura

Basilica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în Lanţuri) este una dintre multele biserici romano-catolice din Roma şi este cunoscută deoarece aici se află sculptura Moise a lui Michelangelo şi o parte din mormântul Papei Iulius al II-lea.
Biserica, supranumită Basilica Eudoxiana, a fost construită între 432 şi 440 pe vechea fundaţie a casei care păstra lanţurile cu care a fost legat Sfântul Petru cât a fost închis în Ierusalim. Potrivit legendei, când Papa Leon I cel Mare a comparat lanţurile acestea cu cele ale detenţiei finale de la Roma a Sfântului Petru, cele două s-au unit în mod miraculos. Lanţurile sunt ţinute în altarul principal al catedralei.

Leave Comment