Credeţi-mă că nu este nici complicat, nici ieşit din comun, mai ales dacă este fum, aglomeraţie şi muzică dată peste maximum.
După ce treci de o anumită vârstă ieşirile în club se răresc şi sunt înlocuite de cele mai multe ori cu întâlniri la prieteni acasă. Muzica nu este atât de tare, de fumat se fumeaza, dar în bucătărie sau pe balcon, iar aglomeraţia este atât cât vrei tu să fie de mare. Buuuun dar sunt şi excepţii şi una dintre acestea mi-au provocat experienţa despre care scriu acum, aici. Pe la ora 23 ajung în “El Grande Comandante” unde sunt întâmpinat de doi băieţi mari, atât de mari încât dacă le adăugai o pereche de balamale şi o clanţă puteau fi oricând confundaţi cu o uşă, “simpatici” şi prietenoşi precum ungurii şi românii. Se cer banii şi se coboară în căldură, semi-întuneric, fum, aglomeraţie şi zgomot un fel de infernul lui Dante în versiune light. În primele 5 secunde am descoperit că nu există nici o lumină de panică – acele semne pe care să le urmezi în caz de ceva, motiv pentru care am concluzionat scurt – în caz de incendiu sau cutremur, vom muri ca şoarecii. Revenind însă la drum, a urmat un stânga-dreapta-stânga, câţiva de scuzaţi şi pardon apoi ajungem între două boxe, destinaţia finală. Am fi vrut să dăm şi noi cadoul, că de asta era motivul acestei ieşiri, doar că al nostru cadou pentru sărbătorit a constat într-o sticla de vin, dar pentru ca era un club nu am fost lăsaţi să coborâm cu ea. Am luat sărbătoritul şi … ne-am rătăcit, întâi unul de altul, apoi de tot. Dacă întrebai pe cineva încotro este ieşirea, raspunsul era ceva de genul „înainte” şi asta în ciuda faptului că direcţia era fix într-un zid. Într-un final apoteotic, durata nu o pot oferi, dar vă pot spune că a părut o veşnicie, am gasit ieşirea şi prietenii care nici ei nu au fost cu mult mai norocoşi ca mine. Am ieşit puţin afară, iar la întoarcere am fost rugat să prezint ştampila pe care nu o primisem, aşa că i-am rugat să mă lase să îmi iau haina şi le mai plătesc odată dar vreau şi bon, că de am achitat ceva, moment în care una dintre „uşi” mi-a spus că data viitoare trebuie sa fiu atent şi să nu se mai întâmple. La întoarcere iar m-am pierdut şi am ajuns la baie, pe care din fericire o căutam, apoi cumva nu ştiu cum am ajuns şi la grupul meu. În concluzie m-am pierdut de vreo 3 ori, am asurzit (dj-ul a pus muzică faină abia când ne pregăteam să plecăm) hainele şi părul şi meu au intrat imediat la spălat, iar picioarele au servit drept cântar pentru mulţi clubberi.
„Bien venito a club el grand comandante”