Drum inchis I
30 Jun, 2011 | De Magda Bucur | Categoria: opinii
România ar trebui să se închidă de tot. Pentru că este un pericol pentru proprii-i cetăţeni. Şi nu orice pericol. Unul de viaţă. Şi, mai ales, mult mai trist, de moarte.
Fac parte din generaţia care a crescut odată cu tranziţia. Tranziţie care, lexical vorbind, ar trebui să implice o schimbare, o trecere de la ceva la altceva. De perioada de la care facem trecerea nu-mi amintesc mai nimic. Am doar o colecţie de reprezentări, culese de prin cărţi, filme sau discuţii la care am asistat. Şi amintirea vagă a unei banane primite de la o vecină, pe care am împărţit-o cu frate-meu, şi mi-a părut cel mai bun lucru pe care îl gustasem vreodată. Despre perioada spre care ne îndreptăm nici atât. Doar vise, speranţe şi aşteptări. Şi un sentiment penibil că e tot mai departe.
În România se moare. Se moare în multe feluri. În spitale, pe şantiere neasigurate, luaţi de ape. Urmează să se moară de foame, de frig, de deznădejde, de revoltă. Mor proiecte, mor idei. Mor speranţe una câte una. Iar într-o clădire imensă, undeva în centrul Bucureştiului, un grup restrâns moare de plictiseală. Atât de tare încât, atunci când ar trebui să voteze legi care depun familii întregi în ghearele disperării, parlamentarii mai aruncă un ochi la Cupa Mondială, pe laptop. A naibii ţară asta, în care nu pot şi ei să se-nâtlnească la o bere, la terasă şi să mai crească un impozit. Sau la bufetul din palatul parlamentului, să mânânce un ecler de 0,45 lei şi să mai taie din salarii, plângându-se în timpul ăsta că ciorba de 1 leu şi friptura de 2,5 nu mai sunt ce-au fost.