Traim in Romania » Andreea Stefan

Like a Rollercoaster

Andreea Stefan — Sun, 26 Sep 2010 09:04:29 +0000

Sometimes you’re up, sometimes you’re down. Places, people, names, faces, actions, emotions. Some people call it life. I call it roller coaster. You just have to jump up and enjoy the ride! Oh, but it won’t be a simple ride. I’ll realize things that might surprise you: passing the days, the names may have been changed but the faces are the same. Or the names may have been changed but as people we’re not the same. Well, some things may disappear. Usually simple, natural things, because we’ll get more rigorous as the time goes by. And you will meet bad people or people that make you bad. And you will reach a point when you’ll want to spend huge amounts of time on your own. And you know why? Because you want to make sure that you can manage, without causing any serious damage. And you’ll see love and disaffection and the clouds build up and won’t pass over. That will be the moment when you start your road to your redemption.
Funny life,ha! The perfect image of a roller coaster, anyway.

A citi sau a E – citi?

Andreea Stefan — Tue, 31 Aug 2010 13:01:10 +0000

Kindle 3 este cel mai nou E-book reader lansat de Amazon, în continua lupta cu Apple, principalul său rival. Kindle este copilul lui Amazon şi cel mai probabil viitorul în materie de lectură. E fascinant să ai acces la peste trei sute de mii de cărţi printr-un simplu gadget. De fapt, nu e chiar simplu. Kindle poate stoca o adevărată bibliotecă virtuală, cântăreşte doar 250 de grame, are 19 centimetri lungime şi un preţ de trei ori mai mic decât kindle 2, promit producătorii.
Cititoarele de cărţi virtuale sunt aprobate de ecologisşi, care sunt mulţumiţi de faptul că nu se mai consumă tone de hârtie şi nu mai sunt defrişate pădurile. Dar nu la fel de încântate sunt şi editurile, care în ultimii ani văd o reală ameninţare în apariţia acestui tip de cititor de cărţi virtuale.
Mă număr printre cititorii de carte clasică, deşi recunosc, îmi surâde ideea unui dispozitiv care să stocheze zeci de cărţi, pe care să le ai oricând la dispoziţie. Dar unde mai e farmecui hoinăritului prin anticariate, vizitele la târgurile de carte, răsfoitul paginilor, pe care alţii şi alţii le-au răsfoit de-a lungul timpului? Să ne răpească tehnologia această burie? În facultate ne dădeam întâlnire la bibliotecă. Făceam schimb de cărţi, iar fiecare carte nouă era prilej de conversaţie. Şi acum mai am prieteni cu care împărtăşesc experienţe lecturate.
_ Şi, ce-ai mai citit? cam aşa încep conversaţiile noastre.
_Da, e foarte faină şi mie mi-a plăcut. N-ai citit-o încă? Păi ţi-o împrumut eu.
Oare ne-am mai împrumuta E-readerul cu la fel de mare entuziasm?Nu cred.
Nostalgică după trecut, dar deschisă către viitorul virtual al cărţilor. Mă simt prinsă între mirosul de carte veche şi izul de tehnologie nouă. To read, or to E-reader?

112? M-a piscat tantarul!

Andreea Stefan — Mon, 30 Aug 2010 11:05:50 +0000

Nu mai e doar o gluma. Tara intra in alerta: ne invadeaza tantarii aducatori de virusu de la vest de Nil. Un virus comun in Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Cand am auzit cu ceva timp in urma de primele cazuri prin Grecia, am zambit. Doar n-or fi nebuni tantarii aia sa ajunga si pe la noi, sigur le-ar fi teama sa nu se imbolnaveasca ei de la romani. Dar, ce sa vezi vremea si vremurile i-au indemnat sa treaca granita. De, or fi auzit si ei ca Romania n-a intrat inca in faliment ca Grecia si ar mai fi ceva, ceva de intepat pe aici. Doar ca, intrebate autoritatile romane, tot cu ceva timp in urma, daca noi tre sa ne facem griji, daca suntem in pericol, spuneau, degajate ca romanii sunt imunizati de la epidemia din 1996. Deci suntem in siguranta, m-am zis atunci, in infantilitatea mea, doar ne-au asigurat specialistii in domeniu.
Si, uite asa, pe nepusa masa, ne-am trezit cu primele cazuri de West Nile. Sapte la numar, plus doua decese. Uram oricum tantarii si toate insectele astea piscatoare, dar acum, trebuia sa pornim la razboi. Sa facem comandamente, sa facem dezinsectii, sa facem ceva. Un razboi cot la cot cu autoritatile care ne zambeau ironic cu doua trei saptamani in urma cand intrebam de virusul asta. Cu aceleasi autoritati de la care azi am aflat ca imunizarea tine un an, doi, poate cel mult trei. Deci, nici vorba de romani imuni de la epidemia din 96 cu virusul de la vest de Nil. 335 de oameni au avut atunci de suferit de pe urma tantarilor.
Partea cea mai proasta este ca West Nile se manifesta ca o viroza obisnuita. Nu exista tratament specific si nici antidot pentru virusul. Tratamentul este unul simptomatic. Copiii sunt oarecum feriti, eu trec aproape fara simptome printr-o intepatura de tantar purtator de virus. De fapt 80-90 % dintre copii trec rapid peste infestarea cu west nile. Asa zic autoritatile. Dar cine sa le mai creada? Tot ele ne-au zis ca suntem feriti. Asta ca, mai bine sunati la 112 sau mergeti la un cabinet medical daca aveti febra, dureri de cap, dureri musculare….simptomele clasice de viroza. E posil sa va fi vizitat un tantar infometat.

Vei fi acolo?

Andreea Stefan — Mon, 30 Aug 2010 10:48:59 +0000

Guillaume Musso incearca sa raspunda acestei intrebari in cartea sa. O carte pe care merita sa o citesti pe nerasuflate, fie ca vrei sa afli raspunsul la aceasta intrebare, fie ca vrei sa stii ce ai face tu daca te-ai intoarce in timp. Cartea spune povestea unui medic chirurg, in varsta de 60 de ani, a carei viata este in continuare umbrita de pierderea iubirii vietii sale, pierdere ce a avut loc in urma cu treizeci de ani. Singura consolare ramane fiica sa, Angie. intalnirea cu un vraci din Cambodgia, ii da prilejul sa se intoarca in timp, in urma cu treizeci de ani. Un lucru ce parea irealizabil, pare sa devina telul lui lu Elliot, chirurgul persoanj. Intrebarea e: ce ar face sa schimbe lucrurile? Cum ar putut interveni atunci, ca Ilena, iubita lui sa ramana in viata si daca ar putea schimba ceva, prin incursiunile sale in trecut….ar fi Ilena acum langa el? Dar Angie? Ar fi venit pe lume fiica sa, daca lucrurile luau o alta cale? Multe intrebari….si mai multe variante de raspuns. Mai mult nu va spun, trebuie sa cititi cartea. Parcurgerea paginilor e o calatorie in timp emotionanta, plina de suspans, un amalgam de sperante, regrete si iubire. Acel gen de iubire care dainuie dincolo de timp, de oameni, de moarte.
O alta intrebare care incolteste cand citesti cartea: ce poti face sa trisezi moartea? Exista vreodata castig in lupta cu ea?
N-aveam prea mari sperante cand am pus prima data mana pe aceasta carte. Am inceput sa rasfoiesc…si m-a prins. E o lectura usora, dar care la final, te face sa te intrebi. Ce ai schimba daca te-ai intoarce in timp? Sau ai schimba, daca ai sti ca viata ta actuala se va prabusi, ca piesele unui joc de domino?Tu ce ai vrea sa gasesti acolo?

Guillaume Musso este unul dintrei cei mai cunoscuti scriitori francezi contemporani. Stilul sau a facut ca romanul sa se vanda in peste un milion de exemplare.

Incursiuni in bucatarie – ep. 1

Andreea Stefan — Mon, 30 Aug 2010 10:47:12 +0000

Gogosica fitosica, gogoasa infuriata, imbufnata sau cum o mai fi ele, sunt deja istorie. Altele sunt viitorul. Gogosile sub forma de sepii somaleze. Ei, nu, nu au saracii oameni colonii de sepii in Somalia, dar inarmata cu o cratita si o reteta, am inceput sa fac gogosi. Normal pentru o femeie, anormal pentru un reporter (astia nu prea au timp). Reteta o aveam de la o somitate in materie de festin culinar, deci trebuia doar sa o pun bine in aplicare. Primele gogosi aveau forme destul de ciudate, usor nedefinite. Atarnau niste chestii, ca niste crengi, tentacule ceva. Si usor mai prajite (o fi fost de la expliziile solare din ultima vreme). Deci clar, somaleze. Asa au luat nastere gogosile supranumite si sepii somaleze…putin aiurite, putin rumenite.
Dar….Practice makes perfect! Asta ca dupa varii incercari as putea scoate un meniu, cu denumiri si forme diverse. O reala concurenta pentru regele neincoronat al clatitelor din Vama Veche. Da, da La papa bun ma refer. Cred ca turistii ar fi atrasi de sepiile somaleze si suratele lor mai putin colorate.
Urmatoarea incursiune in bucatarie, va fi, cu siguranta, la fel de incoronata de succes. Pentru ca, am uitat sa va spun, somalezele au fost si comestibile ….si chiar apreciate.

Înc-o coadă şi mă duc….

Andreea Stefan — Mon, 30 Aug 2010 09:28:53 +0000

…la nebuni. Acolo ajungi, cel mai probabil, dacă faci acelaşi periplu pe la trei cozi, la trei instituţii diferite, în fiecare lună.

Ştiţi care e culmea umilinţei? Să încerci să-ţi plăteşti dările la stat. Fac ei cum fac şi sigur nu reuşeşti. Dacă ai toate actele, sigurl nu te-ai aşesat la ghişeul care trebuie. Şi dacă eşti la ghişeul câştigător, nu te-ai gândit să plăteşti taxa înainte să te aşezi la coadă, ha! Ei, aia e. Mergi până la caserie…plăteşti mătăluţă biru, vii cu hârtiuţa şi te aşezi din nou la coada pe care o vezi mai mare. Da, da, aia e coada. Acolo sunt toţi plătitorii. Buuun, etapă încheiată cu succes.
Mai departe. Alte ghişee, altă coadă, alţi funcţionari îmbufnaţi că azi tre să stea două ore peste program. Nu-i nimic. Zâmbeşti amar, completezi formularele…şi o declaraţie de mână…să vadă oamenii ce caligrafie ai. Aşa că tu, pe persoană fizică, tu declari, pe proprie răspundere, cu scris de mână, că ai venitul pe care îl declari că îl ai. Ce n-ai înţeles? Şi să veniţi cu foi de acasă, că statul e sărac şi n-are coli de dat la tot creatoru de rând. Cum nici formularul gratuit nu îl ai? Pfffuuuu. Ce creator nepregătit. Nu-i nimic. Mergeţi peste drum, la Xeroxul din colţ. Domnul de acolo îşi freacă mâinile de vreo trei zile. I-a înflorit afacerea de cînd cu brambureala asta, mai ceva ca cireşii în luna mai. A mai trecut o oră şi ieşi triumfător cu formularul gratuit, pe care ai dat doar câţiva bani. Curată afacere. Revii la ghişeu- la coadă, de fapt, că ghişeul abia se vede. Eu credeam că informaţia înseamnă putere, da funcţiionarii aştia sunt total neinformaţi da tot putere au. Te închini la ghişeu ca la sfântul altar. Când ajunţi în faţa lui, mai că îţi faci cruge şi pupi gemuleţul de bucurie că ai ajuns şi tu să depui….o foie.

Următoarea instituţie….ei, deja aici s-a încheiat programul. Ce, credeai că programul se prelungeşte la nesfârşit?

Şase Zâmbete…amare

Andreea Stefan — Fri, 27 Aug 2010 09:05:52 +0000

Se spune că bebeluşii zâmbesc în mod conştient abia după şapte zile de viaţă. În cazul bebeluşilor supravieţuitori, în incendiul de la maternitatea Giuleşti, zâmbetul înseamnă speranţă. Speraţa că vor fi, măcar odată strânşi în braţe de părinţii lor. Speranţa că mama îi va alăpta de la sân. Speranţa că vor ajunge acasă, în căminul cald, pe care familia i l-au pregătit.

Speranţă au şi medicii. Spernaţă şi credinţă. Dacă Dumnezeu a vrut ca cei şase să ajungă până aici, înseamnă că are planuri mari pentru ei, spune profesorul Enescu, dintre teancurile de dosare. Copiii au dosare stufoase, înainte de a împlini prima lună de viaţă. Mă gândesc la micuţii aştia, spune profesorul Enescu, şi cred că nu voi mai fi în viaţă când vor aveai ei 18 ani, să-i văd şi eu oameni mari. Mari îi vede şi acum. După o săptămână de stat la căpătâiul lor, cel de un kilogram i se pare un uriaş. Cei şase zâmbesc când sunt mulţumiţi şi se strâmbă când nu suportă medicii sau asistenţii în preajma lor.

_ Mai au puterea să zâmbească? Îl întreb mirată.
_ Copiii sunt fantastici au o tărie incredibilă, îmi răspunde profesorul. Am văzut prima dată pozele seara trecută (după patru – cinci zile de când îi trata pe aia mici) şi m-am îngrozit. Nu ştiu cu au reuşit să iasă vii de acolo. E un miracol dumnezesesc.

Într-un astfel de miracol speră şi părinţii. Fug de ochii presei cât pot. Se ascund pe holurile spitalului. Vor să-şi trăiască în linişte suferinţa. Îşi pot mângâia pruncii doar cu privirea. Peretele incubatorului îi ţine departe de căldura părintească. Nici medicii nu-i ating mai des: o dată pe zi le sunt schimbate pansamentele.

_ Cistesc aceste rânduri şi mă îngrozesc: pacientul nr. 3 – o zi de viaţă, 1 450 kg, 60 % arsuri pe suprafaţa corpului, profunsime grad II – III, arsuri de căi respiratorii. Din asta nici tu nu scapi. Citesc şi nu pot să depăşesc momentul, spune profesorul Enescu, având un teanc de analize în faţă. Nicio carte, niciun manual pe lumea asta nu spune ce trebuie făcut. Copiii aştia nu există. Sunt născuţi prematur. Ar fi trebuit să fie încă la adăpost în burtica mamei lor. Nu pot concepe asemena arsuri. E ca şi cum ai trata o arsură intrauterină.

Şi totuşi ei zâmbesc.

Starea de Bine

Andreea Stefan — Fri, 06 Aug 2010 12:00:00 +0000

Nu încercăm să definim binele, ci să îl atincem.
Cuvântul l-a definit dicţionarul. Dincolo de definiţie, noi, oamenii, ştim că trebuie să ne comportăm bine, să ne fie bine, să fim văzuţi bine, să mâncăm bine, să auzim de bine şi…de ce nu: SĂ TRĂIM BINE! Cea din urmă nu e o stare, ci mai mult o provocare. Un sport extrem, un fel de Nu te supăra Frate! Un joc pe care l-am îndrăgit cu toţii, măcar odata, dar ale cărui reguli s-au schimbat radical atunci când ne-a lovit maturitatea.
Renunţăm la delicii culinare, ca să mâncăm bine. Suntem politicoşi pentru că aşa trebuie, să ne comportăm bine. Dar cum am putea trăi bine într-o ţară care se îndreaptă în direcţia opusă binelui. Am sperat ca pe autostrada noastră binele să o ia pe contra sens şi se ne întânim măcar accidental cu el. Aaaa….uitasem: avem şi autostradă în ţara lui bine. Una pe care oamenii viseasă să ajungă rapid la mare, dar pe care sfârşesc de fiecare dată fie în coada de la taxare, fine într-un accident în lanţ…înainte de coada de taxare. Asta e. Nu te supăra, frate! Pionul tău stă o tură. Piticul ţi-a luat-o înainte. Ca în vremurile copilăriei. Parcă nici jocurile nu s-au schimbat prea mult. Atunci…s-auzim de bine!

Marea Neagră

Andreea Stefan — Fri, 06 Aug 2010 12:00:00 +0000

O ştiţi. E a noastră. Marea Neagră e sora mai mică a mării Mediterane sau a mării Roşii. Şi cred ce zic specialiţtii că e neagră doar din cauza lipsei curenţilor pe verticală şi a faptului că nu e oxigenată suficient. Vă zic eu, şti sigur: e Neagră de invidie, de furie. Pentru că nu e la fel de vizitată şi adirată ca celălalte, pentru că ar vrea şi ea să legene în valurile ei mai mulţi turişti şi pentru că noi o iubim doar când nu avem de ales. Când marea mediterană e prea departe de limita portofelului nostru. Ne întoarcem la ea din când în când, ca la o amantă pe care nu vrem să o recunoaştem, dar care ştim că e a noastră. Şi ea, resemnată ne primeşte în vlurile ei. Ştie că nu e la fel de iubită şi că am da-o oricând la schimb pentru un ocean cu reflexii turcoaz. Dar nu se supără. Ştie că orice am face ne întoarcem la ea. Iar ea va fi mereu acolo.

Vara morţii

Andreea Stefan — Thu, 05 Aug 2010 12:00:00 +0000

Sună trist, poate sinistru, dar e purul adevăr. Moartea e cea mai sigură ştire.
Pentru jurnalişti, vara e perioada în care profesorii sunt în vacanţă, deci nu sunt greve. Elevii nu merg la şcoală, deci nu se bate nimeni prin licee. Televizoarele tânjesc după un breaking news, după ceva acţiune.
Nu şi vara asta. Am avut până acum acţiune din plin. Moarte după moarte, tragedie după tragedie. Canicula a făcut primele victime. Au trecut aproape neobservate. Inundaţiile au răpit alte vieţi. Iar la scurt timp, am pierdut la scurt timp 11 dintre cei mai buni militari.
Tristeţe, nelinişte, furie şi multe întrebări fără răspuns. Toate au ţinut prima pagină. Nu mult. Ecranul a fost înroşit de un alt breaking news. Nu cu sânge, dar cu moarte. Mădălina Manole murise. În urma ei au rămas întrebările. Pe o parte dintre ele le-au spălat inundaţiile. Da, au venit din nou. Iar unele răspunsuri nu le-am aflat încă. N-am avut timp. Atenţia ne-a fost atrasă de prăbuşirea elicopterului în munţi. O nouă moarte. Şapte vieţi pierdute.
Azi nu prea m-am uitat la televizor. A mai apărut vreun breaking news despre moarte? Şi vara nu s-a terminat. Abia începe luna august.