A jucat în „Hamlet-Album de familie”, piesă pusa in scena de Claudiu Bolova. Din păcate, italienii au văzut mai mult ca noi această piesă(doar doua reprezentări in România)

A jucat in “Dumnezeul de a doua zi” timp de un an de zile la Targovişte
A jucat şi in diferite filme:
Moartea domnului Lăzărescu / Moartea domnului Lăzărescu / The Death of Mr. Lazarescu (2005) – Asistenta sefa
Examen / Examen/Taxi contra limuzina (2003) – Studenta
Binecuvantată fii, închisoare / (2002)
Zapada fierbinte (1999) ; sub umbrela mai multor regizori ca Nicolae Mărgineanu, Cristi Puiu.
Protagonistă a clipului “Cea mai frumoasa zi” – Alexandru Andries
Desfăşoară in prezent mai multe proiecte:
Filme: “Aurora”; “Cealaltă Irina” [ se filmeaza in present la ele]+ un scurt metraj
Teatru: o piesă noua la TNB – “Tartuffe”
In timpul liber citeste, canta la pianina si vizioneaza alte spectacole de teatru, pentru a fi in permanenta la curent cu tendintele teatrului romanesc.

Momentan nu este angajată la nici un teatru, are doar colaborări. Şi-ar dori să facă parte din echipa Teatrului Bulandra sau Odeon, pentru că acolo se află cei mai mulţi actori pe care şi-ar dori să-i cunoască.

La început i-a fost greu, a stat trei ani fără să găsească un loc unde să joace, însă cănd ai răbdare, lucrurile se rezolvă până la urmă.

A debutat sub umbrela Iarinei Damian, la Teatrul de Comedie, a urmat apoi „O noapte furtunoasă” la Bulandra. Astfel, încet încet, lucrurile urmau să se „închege” şi pentru ea. Urmeaza „Elevatorul”.

Joacă alături de Valeria Seciu în „Cum gândeşte Amy”, piesă pe care o putem vedea şi astăzi, la Teatrul Mic, spectacol regizat de Cătălina Buzoianu.

Convenţia pe care mi-o oferă teatrul mă ajută să mă exprim. Acolo sunt apărată de o convenţie şi datorită acesteia, pot să exprim lucrurile pe care simt nevoia, căci de aceea am devenit actriţa, pentru a mă putea exprima.

In casa ta se află o pianină la care cânţi. Întrebarea mea este dacă rămâne un simplu hobby, sau poate deveni mai mult la un moment dat?

Momentan este doar o nostalgie, dar pe viitor dacă voi avea ocazia să cânt pe scenă la pianină, o voi face, însă doar în cadrul unui spectacol de teatru. Altfel nu.

O ultimă întrebare – cum ai devenit protagonista vidoclipului “Cea mai frumoasa zi”, a lui Alexandru Andrieş?

Il cunoşteam pe regizorul care se ocupa de videoclip – filmasem un scurt metraj cu el cu ceva timp în urmă – şi m-a chemat la probă. Andrieş m-a considerat potrivită pentru ce vroia el să exprime prin versurile si melodia respectivă şi astfel, a luat naştere şi clipul.

Problema românului sărac. Este vorba despre o femeie care pleacă in Egipt din dorinta de a trăi mai bine, se duce acolo pentru a face o anume specializare, spune ea….dar nu, asta nu trebuie să zic. O să vezi filmul.

Jucai într-o piesă şi în Târgovişte. Ce s-a întâmplat cu ea?

Mi-am dat demisia de acolo, după aproape un an de spectacole, pentru că nu mă regăseam în acel colectiv şi existau condiţii extra-scenice care nu mi-au convenit, dar este o piesă la care eu ţin foarte tare – “Dumnezeul de a doua zi” – scrisă si regizată de Liviu Brănescu şi în care sper să pot juca într-o zi şi la Bucureşti. Sunt doua personaje – ea şi el – iar din punctul meu de vedere, are şi poezie, e şi comică, exact cum îmi place mie o piesa.

Rolurile pe care le joci te influentează în viaţa cotidiană? Teatrul schimbă comportamentul unui actor?

Mă influenteaza în permanenţă. Nu plec de la teatru şi gata, mă detasşez de tot ce-am făcut acolo, nici nu ai cum. Faci în fiecare zi acelaşi lucru, te duci la repetiţii cu gândul la un personaj şi cred că face parte din munca actorului cu sine insuşi să rămână în criteriile pe care le stabileşte, pentru personajul respectiv.

Teatrul este mai aproape de mine, însa în felul în care lucrez cu Cristi Puiu la acest film nu cred ca am mai lucrat vreodată. Este absolut incitant, merge pe improvizaţie foarte mult, este o degajare continuă de energie, care există şi la teatru, dar..mi-ar plăcea să fac mai mult film decât până acum. N-aş renunţa niciodată însă, la teatru, pentru că în el mă regăsesc cel mai bine.

Te vezi făcând şi teatru de improvizaţie?

N-am prea fost bună la improvizaţie, iar în şcoală am învăţat că profesionist eşti în momentul în care ştii tot ceea ce trebuie să faci, păstrând desigur rezerva că tot timpul trebuie să fii viu. Deocamdată mi-ar fi frică. In teatru este o comunicare directa cu publicul, iar la improvizatie trebuie să ţii cont de public.

Care din cele două crezi că are un mai mare impact asupra publicului? Teatrul sau filmul?

Chiar cred că-i o perioadă în care lumea merge la teatru şi cred că filmul românesc, din păcate, n-a ajuns încă la publicul românesc, ci mai degrabă la cel din afară şi la cel elitist.

Am filmat două nopţi la el. Este regizat de Cătălin Leescu şi nu ştiu exact când o să apară. Iar acum joc un rol secundar în filmul lui Cristi Puiu, numit “Aurora”. Filmările vor continua şi-n toamnă şi probabil peste un an va fi gata şi filmul.

Care este, din punctul tău de vedere, diferenţa dintre teatru si film?

Sunt multe diferenţe.La film trebuie să fii mult mai concentrat, “cu toate lecţiile făcute” – dacă pot spune aşa – în momentul în care se filmează, o dată pentru că nu sunt bani, nu pot fi trase multe duble, în al doilea rând trebuie să-ţi dai silinţa ca actor să-ţi iasă bine rolul în toate dublele, pentru că nu stii pe care o va alege regizorul şi în al treilea rând, trebuie să fii foarte credibil într-un fel foarte simplu, lucru la care mai poţi lucra, când vorbim despre teatru. Pe parcursul unei piese, poţi rata unele momente importante, însă te poti redresa pe parcurs, ori la film se întâmplă totul în momentul în care se filmează.

Dar in cazul filmului, greşelile pot fi reparate, insă în teatru nu poţi “trage duble”. Ai comis o greşeală, nu prea mai poţi salva situaţia, nu?

Este adevărat şi ce spui tu, dar poate mie imi este mai greu la film pentru că nu am o aşa mare experienţă şi asta mă interesează pe mine acum cel mai tare.

Da! Bineinţeles. Întotdeauna la primele spectacole. Este adevărat că depinde şi de complexitatea rolului, de cât de dificil îmi este mie să-l interpretez, să ating ce-mi doresc eu in spectacolul respectiv, dar am emoţii covârşitoare. Din cauza asta, în primele reprezentări sunt foarte exactă, lucru care nu rimează neapărat cu creativitatea. Dar emotiile cele mai mari sunt înainte de a se ridica, cortina.

Te-ai gândit vreodată în ce direcţie te-ai îndrepta dacă ai fi constrânsă să renunţi la teatru? Te-ai întoarce la muzică, ai alege altceva?

Mi-ar plăcea să fac psihologie, cred. Nu am început încă să citesc cărti de specialitate sau ceva de genul, însă are mare legătură cu meseria noastră, dar nu voi renunţa la teatru!

Am inţeles că urmează să joci într-o piesă la TNB. Dă-mi câteva detalii legate de ea.

Da, “Tartuffe”. Nu ştiu nici eu foarte multe. Poimâine încep repetiţiile şi chiar voi avea o săptămână foarte grea, pentru că după ce m-am gândit să mă las de teatru pentru că nu făcusem nimic un an de zile, acum au venit toate deodată: şi filmări şi repetiţii la două spectacole. Piesa se repetă in lunile mai, iunie, septembrie şi probabil în octombrie va fi premiera. Este pusă in scenă de regizorul Andrei Belgrader, iar ca titular va juca Horaţiu Mălăiele.

Da…cel mai rău a fost atunci cănd Spiridon trebuia să-i dea o scrisoare Ziţei, scrisoare care teoretic se afla în buzunar, dar practic nu se afla acolo. Jucam deja la Bulandra şi tocmai venise directorul festivalului din Mangalia să vada piesa, pentru a hotărî dacă o selecţionează pentru acesta sau nu. Ziţa a făcut ochii mari la mine şi m-a-ntrebat: “Spiridoane, unde-i biletul?”, iar eu i-am zis :“l-am scris eu aici” – şi era ziarul pe masă, pe care-l citiseră inainte Dumitrache şi Ipingescu, din care am rupt o bucăţică, spunând că acolo l-am scris – rezolvare proastă, pentru că dacă l-aş fi scris acolo, cei doi l-ar fi văzut, insă am mizat pe bunul simţ al publicului.

De care piesă eşti cel mai ataşată, dintre toate? Stiu ca o delimitare este greu de făcut, si că fiecare piesă in parte are insemnătatea ei, dar incearcă, te rog.

“Hamlet – Album de familie” , care a avut o soartă foarte tristă. S-a jucat doar de două ori aici şi de şase ori la Palermo. Ofelia de acolo m-a reprezentat pe mine cel mai bine.